Dor sa fie dor

1476515_654623007933921_482049806_n

Uneori mi-e dor de felul in care ma minteam, cand te-am cunoscut, ca esti. Imi e dor de felul in care ma pierdeam in imbratisarile tale. Imi e dor de degetele tale hidoase. Mereu m-au amuzat. A, si-ti recunosc acum ca ma strangeai prea tare de mana, iubitule, simteam uneori cum imi strivesti degetele, dar mi-era teama sa nu-mi dai drumul daca ma plang.

Uneori imi e dor de melodia inimii tale, iubitule. Atat era de zapacita! Ea nu batea niciodata cum bat celelalte inimi. Se auzea altfel inima ta, iar eu ma minteam ca doar cu mine se aude asa.

Uneori imi e dor de ceasul lacom care mergea ca nebunul cand eram amandoi, iar cand plecai, se oprea, surdul, nefericitul, in loc. Imi e dor de cuvintele dulci pe care mi le-nsirai soptite, mute, la ureche; erau minciunile mele preferate! Uneori imi e dor de jocul nostru dulce-amar in care ne masuram minciunile; tu castigai tot timpul. Ah si ce mai minteam! Ne minteam comparand iubirea cu cele mai mari si mai frumoase lucruri in Univers, iar tu minteai pana te credeam si ma pierdeam.

Uneori imi e dor de obrajii ce mi se roseau cand imi aruncai priviri copilaroase, caraghiosii de ei, tot timpul ma dadeau de gol! Iar mainile… Mai stii cum imi tremurau mainile? Se-opreau doar cand unghiile mi se infigeau in umerii tai si nici ca ti-as mai fi dat drumul, iubitule… Uneori imi e dor de felul in care te rasfatai cand erai obosit! Atat erai de enervant… Foloseai toate siretlicurile lumii sa-ti pot mangaia usor crestetul capului cu aratatorul si inelarul, iar eu mereu cadeam in capcana ta.

Sa nu-ti mai spun ce dor imi e de nervii pe care-i aveam ori de cate ori observam ca-mi folosesti cuvintele impotriva mea, ca te victimizezi, ca folosesti psihologia inversa, iar ori de cate ori ma suparam, te suparai tu ca sa ma faci sa ma simt vinovata si, mai apoi, tot eu sa te-mpac. Erai imposibil!

Imi e dor tare si de lacrimile ce mi se-nnodau sub barbie ori de cate ori plecai fara sa spui si te-ntorceai, nefericitule, dupa luni. Luni, ani… asa am fost de blestemata. Sa masor timpul in scurtele momente petrecute cu tine. Acum pentru ce sa se mai intreaca lacrimile mele pe obraji?

Stii, iubitule, de ce-mi e cel mai dor?

Imi e dor de mine!

Imi e dor de cum simteam totul atat de frumos! Imi e dor de cata fericire se-ascundea sub incercarile esuate de a parea indiferenta, de cata fericire cand sunai, cand ma strigai, cand imi zambeai, ori cand te zaream intamplator. Nu mi-am inchipuit vreodata ca intr-un singur om poate exista atata fericire pentru… nimic. Pentru lucruri neinsemnate ce prindeau culoare doar datorita tie. Imi e dor sa cred ca exista iubire, la fel cum imi e dor sa cred ca tu erai iubirea mea! Imi e dor sa fiu copil si sa am incredere in tine, apoi in mine si-apoi in noi!

Imi e dor, iubitule, sa-mi fie dor de tine!

Advertisements

timp

clock,blackwhite,surreal,time,blackandwhite,head-f7149a10e6a8b455dfe3a2e3a6909a48_h

Ei, bine… Am sa ating un subiect sensibil, sa spun un adevar pe care l-am constatat poate mai devreme decat unii si mai tarziu decat altii, am sa dau dreptate celor “mai mari” care spun “Iti va fi dor de asta mai tarziu!”. Sincer? Mereu am crezut ca bateti campii (inca mai cred, dar probabil am inceput sa-i bat si eu). Doar ca sfatul meu pentru voi este sa traiti in prezent, momentul, fiindca, dragii mei, in timp ce ma sfatuiti pe mine sa traiesc prezentul si va regretati trecutul, va pierdeti si prezentul asta. Parca va si aud cum peste timp va veti plange ca va e dor de momentul care-i acum prezent.

Alta nemultumire a mea este aceea ca sunteti nerecunoscatori. De ce, dragilor, spuneti ca timpul e cel mai mare dusman al omului? Blamati timpul ca v-a aparut un rid, dar nu multumiti niciodata aceluiasi timp care va imbatraneste pentru faptul ca a fost bland cu voi si pas cu pas v-a facut sa cunoasteti lumea, sa vizitati, sa cresteti, sa va iubiti. Nu tot timpul “le vindeca pe toate”? Nu datorita lui nu ne sinucidem in masa pentru ca nu am trecut peste dezamagiri de acum 20 de ani? Cum ar fi sa plang azi pentru ca acum 15 ani un copil mi-a furat jucaria? Daca nu ar exista timpul, inca as plange, draga mama, pentru ca i-ai dat altui copil calutul primit de la Mos Craciun cand aveam patru ani. Inca ma mai gandesc, draga mama, daca sa te iert pentru asta.

Timpul nu are nicio legatura cu alegerile noastre, cu regretele, cu depresiile, cu dorul. Nu timpul e vinovat ca ne e dor si ca ne doare, ci noi. Noi suntem vinovati ca nu traim prezentul mai mult, ca irosim timp plangandu-ne ca “nu avem timp”, ca irosim ani frumosi spunand ca nu avem bani, renuntand la adevaratele placeri, la plimbarile de seara, la muzica frumoasa, la zambete si mai ales, ce-mi place mie cel mai mult, imbratisari. Pierdem timp incercand sa-l salvam prin poze, sa imortalizam momentul intr-o cutie digitala care, desigur, in 5 ani se va strica si vei pierde tot ce aveai salvat, ori se va aseza praful de un metru si jumatate.

Nu timpul ne schimba, ci experienta pe care o capatam cu trecerea sa, dar nu el e vinovat pentru monstruletii pe care uneori ii dezvoltam in capsor, cum nici, datorita lui, nu devenim brusc maturi si destepti. Devenim ceea ce vrem sa devenim atunci cand suntem siguri. Cand punem stop si cand incepem este alegerea noastra. Timpul nu schimba, noi schimbam; voi, eu, tu! Greselile se repeta fara sa tina cont de timp, greselile se repeta pana apar altele mai interesante, iar atunci renuntam la cele vechi pentru niste greseli mai trendy. Asa am spus si eu prima oara cand am chiulit si au aflat ai mei parinti; ca n-o mai fac a doua oara. A doua oara cand am fost certata pe acelasi motiv chiar am crezut ca n-o mai fac, mi-am adus aminte de lucrul asta azi, cand stateam intr-o cafenea in timpul orei de informatica. Oups, I did it again! Asa a fost si prima oara cand am baut; a doua zi am jurat ca n-o mai fac. Dupa ceva zile am jurat din nou. Reinnoiesc juramantul destul de des.

“Cu timpul o sa se schimbe” mi-am zis de atata timp, dar iata ca timpul a trecut, iar el a ramas la fel. Iata ca e acelasi om; neschimbat, doar ca m-am obisnuit eu. Nu m-a ajutat timpul asa cum nici nu m-a distrus. Timpul e timp si atat; nici dusman, nici prieten. El e in decor, se scurge atat spre binele cat si in defavoarea noastra. Ne e teama de ceva ce ne salveaza, btw, pentru ca nu cred ca vreunul dintre noi ar vrea sa aiba 150 de ani si sa faca doua ore pana in bucatarie. Prin urmare, concluzia mea este simpla, atunci cand timpul alocat, fie copilariei, scolii, liceului, facultatii, tineretii, vietii se scurge din clepsidra inseamna ca a venit momentul sa schimbam ceva, sa ne odihnim. Sa traim, acum ca am elucidat acest caz, frumosul nostru prezent, fie el cu greutati ori ba! Sa traim timpul, nu sa-l discutam! 🙂

candva

1391636_628380253891530_1646059336_n

E mult prea devreme ca sa poata fi tarziu. Am mai spus asta candva. Am mai spus-o. N-am terminat inceputul ca sa putem fi martori la sfarsit. Cum sa terminam aici? Cum sa opresti in mijlocul strazii? Pana si cand folosesti avariile ceilalti soferi te injura si te claxoneaza. Cum sa opresc pe dreapta? Cum sa cobori aici, iubitule? Nu vezi ca suntem pe autostrada? Tu nu stiai ca aici nu poti opri? Trebuie sa astepti sa iesim de aici, sa gasim o parcare. Trebuie sa astepti sa se termine drumul nostru impreuna, iubitule! Sa ajungem intr-o intersectie si sa pornim pe drumuri diferite.

Eu as vrea sa merg spre mare daca tot ne despartim. Sa ajung la mal. Sa ma-nec in doruri fierbinti si sa simt vantul cum imi macina coloana vertebrala. Tu erai coloana mea. Tu ma salvai intotdeauna.

Ore nesfarsite-am incercat in zadar sa mai schimb ceva. Am adus argumente solide-n a-ti amana plecarea. M-am victimizat si-am implorat. Am dramatizat, iar Marea Caspica, probabil era un simplu lac pe langa adunatura de lacrimi amare ce le-am varsat in incercarea de a te convinge sa mai stai. Ti-am insirat in fata-ti mii de momente-n care ne-am jurat iubire vesnica, ti-am amintit de clipele frumoase-n care-si doreste omul sa nu mai rasara soarele, ti-am enumerat ad litteram locurile, zilele, noptile, strazile care ne-au gasit impreuna, dar n-ai vrut sa asculti.

Traiam si retraim acelasi moment. Adancul inimii mele se lasa cuprins de acelasi simtamant. Traim cu frica de a nu pierde. Ma minteam la fiecare rasarit de soare ca te iubesc mai mult ca la ultimul, ca esti “Tot” al meu, ca mi-e teama sa te pierd. Duceam ore-n sir lupte de convingere ca daca te pierd, dispar. Adoram sa ma stiu suferind din cauza ta, iar tu erai atat de bun cu mine, incat niciodata nu-mi dadeai satisfactia. Imi doream drama, certuri, voiam sa-ti plang in brate si sa-ti aud glasul ragusit de o mie de ori: “E vina mea!”. Asfintitul imi sfasia orice speranta. Muream de teama ca e ultimul nostru asfintit. Ma topeam, ma stingeam, ma pierdeam. Iar eu cand ma pierd… Cand ma pierd, doar tu ma gasesti.

Iti poti imagina un magnet? Unul normal cum invatam prin scoala; cu doi poli opusi. Daca alaturi un altul vei vedea ca doar partile opuse se atrag. Asa-s oamenii; Te atrag pana cand se pierde forta de atractie si-ncepi usor, usor sa-i respingi. Si cand ai ajuns sa-i respingi, nu mai exista cale de intoarcere, nici chiar de mijloc. Ori e alba, ori e neagra. Sau de ce sa suport spinii unui trandafir pentru frumusetea sa cand oricum mie-mi plac lalelele?

Imi aduc aminte cum uitam sa te iubesc. Am tot vrut sa-ti spun. Am tot incercat. Am tot zis sa-ti amintesc sa te intorci la mine. E vina mea ca nu esti aici. Am gresit eu. Cum sa uit sa-ti spun? Azi e ziua-n care simt lipsa frunzelor de pe drumul meu spre casa. E frig si dor. Dor ranile adancite-n piele. Am tot vrut sa te intreb. Am tot incercat. Am tot zis sa-ti amintesc sa ma-nveti sa te iubesc!

Intr-o dimineata te vei trezi si vei intelege tot ce n-ai inteles pana atunci. Poate a fost somnul prea bun. Poate visul acela ti-a deslusit misterul. Poate ca a sosit momentul sa se schimbe ceva sau… cineva. Intr-o zi vei intelege cat de mult contezi! Vei intelege ca nimeni, niciodata nu va renunta la el pentru tine. Nu va renunta la nimic din ceea ce-i place, nu va renunta la principii, la orgoliu, nu se va schimba nimeni pentru tine! Intr-o zi vei intelege, iar atunci… atunci vei incepe cu adevarat sa traiesti!

Think like a proton! Always positive!

10858391_863082820421271_8026522715470438964_n

Asta-i una din zilele alea bune! Stii ce zic? Zilele bune-n care te-ai trezit dimineata si-ai ales sa fie o zi buna! Zilele bune in care te-ai trezit la 8:00 sa pleci la meditatie si n-ai fost deloc suparata. Uh, asta da zi buna! (si rara)

Zilele bune in care maine ai scoala, ai de invatat romane-ntregi, meditatii, in care iar te-ai aglomerat ca albinuta si ai de umblat toata saptamana! Asta numesc eu viata! Asta numesc eu frumusete! Asta numesc eu sa te regasesti! Asta-i o zi buna caci m-am regasit, caci stiu cine sunt si stiu ce-i de facut, stiu unde-i problema. Mi-am dat seama ca am o mare problema, iar problema aia are in jur de 1,65m, 50 kg, sta nemancata pentru ca uita sa manance si-o cheama “Ralu”. Mhm, eu sunt problema mea! Aproape ca-mi place sa am probleme, doar ca uneori ma satur si vreau iar… liniste si pace!

Azi va dau si voua sfatul pe care mi l-am dat singura de dimineata; De cate ori vi s-a intamplat sa va simtiti obositi, fara vlaga, de cate ori ati spus “Vreau sa dorm cateva zile!”. Niciodata? Va creste nasul! Imposibil sa nu spuneti asta, frate… Eu o spun des si o spun cand sunt chiar odihnita, cand adorm de la 22:00, deci problema nu-i acolo, problema e in cap.

Sfatul meu este sa incepi azi! Orice! Incepe orice vrei si ti-ai propus pe viitor chiar azi! Incepe acum! Vrei sa inveti? Incepe acum! Vrei sa citesti? Iti imprumut o carte pe care promit sa n-o uiti cat traiesti! Vrei sa vezi un film? Iti spun unul pe care sa-l vezi de trei ori consecutiv! Vrei sa dansezi? (oups, aici e problema ca-i duminica). Da muzica tare si danseaza, lasa-ti pasii sa cada greu pe podea, iar daca un vecin iti bate in teava spune-i si lui sa inceapa astazi! Ti-e dor de ai tai? Da-le un mesaj! (daca-i suni la ora asta risti sa ramai fara bani de buzunar). Vrei sa faci o fapta buna? Fa o fapta buna! Vrei sa faci orice ai visat inca de mic, dar toti ti-au spus ca nu e momentul potrivit, ca trebuie sa astepti sa cresti, iar acum esti ditamai omul si inca nu ai facut? Fa-o acum! O placi de mult, dar nu ai curajul sa-i spui? Spune-i chiar in momentul asta! Nu dramatiza caci fetelor le plac baietii rai, deci poti sa-i spui “Fa, esti urata!” (ori te pocneste, ori te iubeste). Gandeste! Analizeaza! Alege sa regreti ce ai facut si nu a mers decat sa regreti mai tarziu ca n-ai avut curaj sa-ncerci! Va spun si eu ce mi-a spus si mie cineva trecut prin ele zilele astea, cineva in care nu ma asteptam sa gasesc atata frumusete si simplitate: Esti tanar si sanatos! Peste 10 ani nu vei mai fi tanar, iar peste 20, cu siguranta nu vei mai fi sanatos! Iar atunci nu vei face decat sa te bati singur in cap c-ai avut ocazia sa faci atatea si ai fost un papa-laptic.

Te-am convins? Incepi azi? Incepi si termini maine? No way! Atat esti de slab!? Nu ma asteptam! Credeam ca esti mai tare… Credeam ca esti mai bun, ca poti mai mult! Dar no problem, abia astept sa rad de tine ca esti fraier!

Lasand gluma la o parte, oameni dragi, suntem de 100 de ori mai frumosi decat credem si de cat ne spun si ne dau altii de inteles! Suntem atat de frumosi ca florile sunt invidioase pe sufletul nostru, atat de frumosi si atat de orbi! Stiti de ce nu realizam cu totii in acelasi timp cat suntem de frumosi si trec decenii sa mai deschida cate o oaie ratacita ochii? Pentru ca daca am face-o toti in acelasi timp, lumina ne-ar orbi si-ar fi haos! Ar fi un haos minunat, un haos in care-mi doresc cu sete sa traiesc! Caut cu sete oameni frumosi si sunt sigura ca toti facem asta. Ce simplu ar fi sa spunem : “Hei, tu esti frumos, eu sunt frumos, hai sa ne iubim!”. Dar atunci unde ar mai fi farmecul? Lacrimile? Dramele? Telenovelele? Postul Acasa TV? Suleyman? Andreea Esca? Unde ar mai fi noptile pierdute? Unde ar mai fi buchetele de trandafiri? Manelele? Nicolae Guta si Vali Vijelie? Dusmanii? Mhm, think like a proton! Always positive!

Les Fleurs du mal

10846770_856170941112459_1559296954_n

Am ajuns intr-un punct in care nu vreau sa ma mai ascund, in care vreau sa-mi imbunatatesc relatia cu mine, in care vreau sa evoluez pe plan spiritual. Am ajuns intr-un punct in care vreau sa fiu stapana propriilor mele trairi sufletesti, in care vreau sa-mi cunosc adevaratele puteri si sa nu le mai folosesc impotriva, ci in favoarea mea. Am ajuns in punctul in care vreau sa ofer ceea ce eu am mai bun, in care vreau sa fiu multumita cu alegerile pe care le iau, indiferent daca ele sunt sau nu criticate de oameni. Am ajuns in punctul in care refuz sa-mi mai iau angajamente verbale in fata cuiva, ci sa ma bazez pe cele sufletesti, tainice, in care sa ofer atunci cand vreau, fara sa promit mai mult, fara sa dau de inteles daca voi mai oferi sau nu vreodata. Am ajuns in punctul in care vreau sa tac si sa fac.

Am ajuns sa realizez ca nu ii voi multumi pe toti daca voi fi un om franc, asa ca am hotarat sa nu incerc sa mai multumesc pe nimeni si sa incerc in continuare sa fiu franca. Am ajuns in punctul in care relatia cu mine e mai presus decat orice alta relatie, punct in care am atasat o bariera sufletului si trupului meu pe care am scris pe o parte “renovam”, iar pe alta “in carantina”, in asa fel incat s-o mai schimb din cand in cand, caci e posibil sa dureze o bucata destul de mare de timp. Dar daca ar fi s-o spun drept, amandoua sunt corecte; voi sta in carantina pana cand voi gasi acel virus care s-a instalat la mine, iar dupa ce ma voi vindeca, voi dori sa renovez, poate sa vopsesc peretii pe-un ton mai deschis, mai vesel.

Am ajuns intr-un punct in care nu ma mai invinovatesc pentru greselile facute fata de oricare dintre cei de langa mine, pentru ca am stiut de la inceput ca-i gresit, iar daca totusi am continuat, inseamna ca mie mi-a facut placere, ca mi-a adus bucurie. Un punct in care realizez ca nu trebuia sa-mi cer iertare daca am gresit, caci nu-ti poti cere scuze ca ai fost fericit, ca ai avut o stare sufleteasca intensa si deplina, iar daca totusi am facut-o, mi-am cerut scuze pentru a face tensiunea sa dispara, sa readuc lucrurile ca inainte si sa pot gresi din nou si din nou, pana cand fericirea a devenit obisnuinta si nu am mai avut ce sa fac cu ea.

Am ajuns intr-un un punct in care oamenii pe care nu ii iubesc ma obosesc, nu ma mai pot focusa in jurul lor, un punct in care imi defaimez varsta si generatia pentru prea multa ignoranta cu care tratam lucrurile, un punct in care nu vreau sa petrec momente importante ale vietii mele decat cu oamenii ce garanteaza calitate, nu cantitate. Am ajuns intr-un punct in care nu ma mai simt vinovata pentru ca nu salut, nu zambesc, nu invit, nu vorbesc, nu raspund, nu iubesc oameni care nu reprezinta pentru mine altceva decat un trup. Am ajuns in punctul in care nu ma mai obosesc sa caut raspunsuri, sa caut scuze, sa caut sa fiu placuta, sa caut sa fiu remarcata sau respectata de acei pe care eu nu ii plac si nu ii respect.

Punctul in care am realizat ca odata ce inaintam in varsta devenim din ce in ce mai maturi in ganduri si decizii, dar nu si in sentimente. Am ajuns in punctul in care pot spune ca nimeni nu e mai priceput decat nimeni in arta de a iubi, ca nu exista maturitate sentimentala, ca poti iubi pentru prima data si sa te pricepi al naibii de bine. Punctul in care sustin cu tarie faptul ca, in iubire, cu cat suntem mai tineri, cu atat iubim mai frumos si mai devotat, asa ca un copil de 4 ani probabil este mult mai matur sentimental decat un om de 40. Copiii inteleg tot ce iubesc, chiar daca iubesc un copac, pe Spiderman sau pe tata.

Am ajuns in punctul in care nu ma mai tem sa spun ce gandesc si nu ma mai tem sa fiu contrazisa pentru ca, oameni, nu putem contrazice un punct de vedere, e in natura noastra sa avem ratiune si opinii diferite. Daca toti am avea aceeasi opinie, atunci toate filmele lumii ar lua premiul Nobel, atunci toti am fi tunsi la fel, am zambi la fel, am actiona la fel si nu ar mai exista iubirea, ci simpla nevoie de a convietui. Am ajuns in punctul in care ma pot simti bogata desi nu sunt, punctul in care am realizat ca daca ne dorim bogatii trebuie doar sa ne uitam in oglinda, in jur, in partea cealalta a patului, acolo unde doarme sufletul pereche, odorul tau, ori catelul care tremura de fericire inca din momentul in care aude ca ti-ai parcat masina in fata blocului. Am ajuns in punctul in care, cu regret, constat ca nimeni nu poate inlocui pe nimeni, de aceea port in mine dorul oamenilor pe care indiferent de relatia pe care o avem acum, nu pot nega ca i-am iubit, ca i-am respectat si ca am furat din ideile, caracterele, gusturile lor cate un pic.

Am ajuns in minunatul punct al vietii mele in care, cu recunostinta, descopar ca omul care sunt eu astazi este format din bucati, este cate putin din fiecare, este un magnet care a atras atat parti bune, cat si rele, pe care incearca din timp in timp sa le cearna. Omul care sunt eu astazi este cate putin din fiecare om pe care l-am cunoscut si cate putin din fiecare lectie pe care mi-a oferit-o, fara a tine cont de ce a insemnat respectivul pentru mine.

Fiecare gest, simtire, fiecare gand, fiecare pas, fiecare zambet au fost invatate, au fost imbunatatite, au fost fortate, schimbate de cei care au facut parte din viata mea si cei carora le-am inchiriat camere in sufletul meu, fie pentru o zi, un popas, cat sa aiba ragaz de odihna, un sejur, un semestru, trimestru, oameni care se intorc doar in vacante, ori pentru totdeauna. Asa ca voua, oameni buni si oameni buni, dar nu cu mine, va multumesc pentru ceea ce m-ati facut sa fiu, adica sa fiu eu, sa fiu omul care sunt!

just another human being

10424322_833835333346020_8721424750018525372_n

Marea noastra problema, azi, este ca uitam sa traim. Uitam sa traim, traind vietile altora. Uitam sa traim, traind pentru altii, visand la vietile lor, jertfind lucrul cel mai de pret: tineretea. Oamenii sunt tineri pana-n momentul in care decid sa nu mai fie. Am cunoscut oameni tineri la 40 si-am cunoscut copii care si-au sacrificat tineretea pentru un trai matur, murdar, imbacsit de tutun.

Ma aflu in acel moment in care privesc oameni dansand, zambind, plini de energie si-mi spun: “Obisnuiam sa fac asta”. E ironia sortii ca un asa-zis copil sa-si aminteasca cu nostalgie de trecut, nu? Eu nu pot gresi fara sa regret. Eu, de fiecare data, cand vreau sa ma razvratesc si fac lucruri “interzise” tremur de teama, de rusine, am remuscari, mustrari de constiinta. Eu port in mine un om slab care, in ciuda instabilitatii, incearca sa para hotarat, sa incheie un lucru a carui cheie are grija sa o ascunda bine de el insusi. Eu visez sa ajung pe cele mai inalte culmi,cel mai inalt varf de munte, dar mi-am construit un adapost stabil si calduros la poalele acestuia. Eu ascult aceeasi melodie de saptamani bune si ma gandesc la aceiasi oameni, aceiasi oameni care-mi fac rau, dar imi vor bine. Eu sunt aceea care are nevoie de impulsuri, de oameni care s-o-mpinga si sa-i spuna “Pleaca!”, altfel… altfel eu raman.

Raman in locuri pe care le urasc, raman acolo unde nu-mi e locul, facand involuntar rau mai multor oameni, printre care, cel mai rau, e ca ma aflu si eu. Imi scriu viata cu prea multe greseli de tipar. Sunt alienata si-mpacata. Ma mint ca pot mai mult si-o fac bine, altfel n-as avea explicatie pentru increderea pe care inca o am. Sunt un om prea mic sa schimb lumea, asa cum, in naivitatea mea, credeam candva. Am poate un suflet prea mic sa ma pot schimba. Sunt un om, un visator, un copil naiv, un suflet care nu-si gaseste locul, loc pe care a-ncetat sa creada ca-l mai are, sunt un om ca toti ceilalti oameni, care desi nu scriu despre slabiciunea lor, din pacate, sunt sigura c-o au.

Mi s-a implantat in suflet o scrisoare

O scrisoare a constintei mele

Si de-atunci inima ma doare

Caci mi-am dat visele pe ale tale.

Ma simt pierduta, vinovata

Ti-am gresit, nu-mi pare rau

Am gresit fata de mine

Si-atunci se rupe sufletelul meu.

Mi-am dat viata pe-o comoara

Comoara a iubirii

Si-a-nceput ca sa apara

Regretul neimplinirii.

Nu ma iert ca imi fac rau

Dar ma gandesc mai mult la tine

Ma gandesc la visul tau

Ca dispare fara mine.

Ca-s prea tanara sa stau

Prea fricoasa ca sa fug

Prea nebuna ca sa-ti dau

Chipul meu sa-l arzi pe rug.

E defectul fiintei care sunt

Ca desi inima imi plange

Nu te las pe drum flamand

Iar mie, tineretea mi se frange.

Chipul mi-e distrus

Visul mi-e apus

Libertatea mi s-a dus

Tineretea s-a supus.