Daca maine

trastornobipolar2

Ma sufoc incet si pupilele se dilata. Asta e placut! E placut ca e un proces lent care-mi lasa timp sa sufar, sa rememorez toate momentele in care am fost sau nu fericita, sa constientizez ca, fie ele bune sau rele, momentele se incheie aici. Nu ma mai pot intoarce. Ma gandesc daca a fost o alegere buna… Oare nu e prea tarziu sa ma gandesc la asta? Oare nu e prea tarziu sa-mi vreau viata inapoi? Oare nu e prea devreme sa-i duc deja dorul? Plamanii mei nu mai functioneaza, e dureros sa-ncerc sa respir, aproape la fel de dureros cum e si sa vad ultimele secunde din viata. Parca nu trebuia sa fie asa, parca altcumva planuisem, n-am zis ca vor fi cele mai frumoase secunde? N-am zis ca plec fericita? N-am zis ca nu vreau regrete? De ce m-am razgandit? De ce nu mai pot face nimic acum? De ce? De ce nu ma pot intoarce? Trupul mi-e lipit de podeaua rece, iar eu ma privesc de undeva de departe, privesc o cutie care a inchis poate prea putina vreme un suflet de copil. Privesc o cutie fara viata, un ambalaj care nu mai ascunde nimic, nicio forma de viata, nicio suflare, un simplu corp, o amintire, o himera, o suferinta cumplita care cuprinde cu toata fiinta ce a mai ramas din mine. Am ramas doar un suflet, o prezenta, o adiere si, uneori, o rafala de vant care zdrobeste orice farama omeneasca ce mai rasare in mine.

Daca maine nu as mai fi, mi-ai mai fi spus astazi tot ce mi-ai spus? Mi-ai fi spus mai mult sau mai putin? M-ai fi cuprins cu bratele tale puternice? M-ai fi strans in brate mult? Sau putin? Pe ce ton mi-ai fi vorbit? Rastit sau soptit? Cum mi-ai fi prins mana? Milos sau puternic? Mi-ai fi sarutat fruntea incretita? Dulce sau amar? Mi-ai fi zambit bland c-o privire iubitoare sau rapid, cu ochii goi?

Daca eu maine nu as mai fi m-ai iubi sau m-ai uri? M-ai uita oare? Ai putea sa uiti toata iubirea pe care nu ai cunoscut-o niciodata din mine? Ai putea sa uiti ceva ce n-ai stiut? Te-ai bucura ca nu mai sufar? Spune-mi! Te-ai bucura?

Daca maine n-as mai fi, as face astazi tot ce trebuia sa fac maine si poimaine si o viata de acum incolo. Daca maine n-as mai fi, as vrea astazi sa fi fost mai multe raze de soare si sa nu fi fost adieri de vant. Sa fi fost cald, linistit, oamenii sa-si urmeze rutina. Daca maine n-as mai fi, nu as vrea azi sa ma port altfel. As vrea sa fiu ca-n fiecare zi. Daca maine n-as mai fi, n-as vrea sa te invinovatesti pentru faptul ca nu m-ai menajat azi. E simplu; eu te iubesc si stiu ca si tu ma iubesti. De ce crezi c-as vrea s-aud?

Daca maine n-as mai fi as umple azi casa de flori de primavara proaspat taiate. Daca maine n-as mai fi, as umple pervazul ferestrei de firimituri ca s-ademenesc toate-naripatele care sa-mi insire sunete dulci. Ador sa ma trezesc cu ciripit de pasari! Daca maine n-as mai fi, mi-as scrie testamentul pe-o bucatica de hartie unde mi-as cere scuze ca nu las nimic material in urma, asa ca as lasa o oglinda in care sa se priveasca si sa inteleaga toti ca tot ce am avut au fost… ei. Daca maine n-as mai fi, as zambi astazi, toata ziua. Daca maine n-as mai fi, as umbla, azi, prin toate locurile care-mi plac. As fredona azi sute de versuri preferate, as manca ciocolata si inghetata pana la refuz si as bea multe-multe cafele, as intinde rufele afara pe sarma si nu mi-as face griji ca se vor deteriora, cu timpul, din cauza ploii si razelor puternice de soare de la vara.

Daca maine n-as mai fi, mi-as face azi timp sa umplu cele cateva pagini albe ramase in jurnal, i-as asculta pe Tudor Chirila si pe Alexandrina Hristov si as ridica volumul fara sa ma tem ca se va supara vecina de sub, m-as privi in oglinda pentru scurt timp si as zambi, as fi, in sfarsit, multumita cu ceea ce vad. Mi-as face timp sa multumesc azi unui trecator care-mi zambeste nemotivat, sa sterg lacrima unui om trist, sa ma joc cu un copil fericit, sa-i spun unui batran cat de frumos si tanar este, sa iubesc un morocanos si sa iert un om care nu are nevoie de iertarea mea. Mi-as face azi timp sa ma plimb cu bicicleta si sa termin de citit cartea. As cauta cu disperare cirese si rodii. Mi-as face azi timp sa tac. Sa tac mult. Sa tac si sa ascult. Sa ascult tot ce aveti de zis, toti… Sa va las sa-mi spuneti tot ce nu va place la mine, sa ma certati, sa tipati si as chicoti cu drag, pentru ca v-as iubi mai mult cu fiecare cuvant urat pe care mi-l aruncati.

Daca maine n-as mai fi, mi-as face azi timp sa plang si apoi sa rad in hohote, sa cersesc iubire si s-o daruiesc cu toata fiinta mea, sa vorbesc mult si sa tac si mai mult, sa lenevesc pe firele tinere de iarba si sa analizez zborul unui fluture, sa ma-mbat din mirosul crud al primaverii si sa nu mai stiu drumul spre casa, sa iubesc si sa-i las pe ceilalti sa ma iubeasca.

Dar daca maine eu as continua sa mai fiu? As face, oare, astazi tot ce-am zis c-as face? As mai pretui la fel de mult timpul sau as incepe din nou sa fiu surda, muta, oarba, pasiva? N-ar trebui oare sa traim noi in fiecare zi ca si cum maine nu ar mai veni? N-ar trebui noi sa ne multumim cu ceea ce avem si suntem, sa ne iubim cu calitati si defecte, sa bucuram si sa ne bucuram?

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s