Think like a proton! Always positive!

10858391_863082820421271_8026522715470438964_n

Asta-i una din zilele alea bune! Stii ce zic? Zilele bune-n care te-ai trezit dimineata si-ai ales sa fie o zi buna! Zilele bune in care te-ai trezit la 8:00 sa pleci la meditatie si n-ai fost deloc suparata. Uh, asta da zi buna! (si rara)

Zilele bune in care maine ai scoala, ai de invatat romane-ntregi, meditatii, in care iar te-ai aglomerat ca albinuta si ai de umblat toata saptamana! Asta numesc eu viata! Asta numesc eu frumusete! Asta numesc eu sa te regasesti! Asta-i o zi buna caci m-am regasit, caci stiu cine sunt si stiu ce-i de facut, stiu unde-i problema. Mi-am dat seama ca am o mare problema, iar problema aia are in jur de 1,65m, 50 kg, sta nemancata pentru ca uita sa manance si-o cheama “Ralu”. Mhm, eu sunt problema mea! Aproape ca-mi place sa am probleme, doar ca uneori ma satur si vreau iar… liniste si pace!

Azi va dau si voua sfatul pe care mi l-am dat singura de dimineata; De cate ori vi s-a intamplat sa va simtiti obositi, fara vlaga, de cate ori ati spus “Vreau sa dorm cateva zile!”. Niciodata? Va creste nasul! Imposibil sa nu spuneti asta, frate… Eu o spun des si o spun cand sunt chiar odihnita, cand adorm de la 22:00, deci problema nu-i acolo, problema e in cap.

Sfatul meu este sa incepi azi! Orice! Incepe orice vrei si ti-ai propus pe viitor chiar azi! Incepe acum! Vrei sa inveti? Incepe acum! Vrei sa citesti? Iti imprumut o carte pe care promit sa n-o uiti cat traiesti! Vrei sa vezi un film? Iti spun unul pe care sa-l vezi de trei ori consecutiv! Vrei sa dansezi? (oups, aici e problema ca-i duminica). Da muzica tare si danseaza, lasa-ti pasii sa cada greu pe podea, iar daca un vecin iti bate in teava spune-i si lui sa inceapa astazi! Ti-e dor de ai tai? Da-le un mesaj! (daca-i suni la ora asta risti sa ramai fara bani de buzunar). Vrei sa faci o fapta buna? Fa o fapta buna! Vrei sa faci orice ai visat inca de mic, dar toti ti-au spus ca nu e momentul potrivit, ca trebuie sa astepti sa cresti, iar acum esti ditamai omul si inca nu ai facut? Fa-o acum! O placi de mult, dar nu ai curajul sa-i spui? Spune-i chiar in momentul asta! Nu dramatiza caci fetelor le plac baietii rai, deci poti sa-i spui “Fa, esti urata!” (ori te pocneste, ori te iubeste). Gandeste! Analizeaza! Alege sa regreti ce ai facut si nu a mers decat sa regreti mai tarziu ca n-ai avut curaj sa-ncerci! Va spun si eu ce mi-a spus si mie cineva trecut prin ele zilele astea, cineva in care nu ma asteptam sa gasesc atata frumusete si simplitate: Esti tanar si sanatos! Peste 10 ani nu vei mai fi tanar, iar peste 20, cu siguranta nu vei mai fi sanatos! Iar atunci nu vei face decat sa te bati singur in cap c-ai avut ocazia sa faci atatea si ai fost un papa-laptic.

Te-am convins? Incepi azi? Incepi si termini maine? No way! Atat esti de slab!? Nu ma asteptam! Credeam ca esti mai tare… Credeam ca esti mai bun, ca poti mai mult! Dar no problem, abia astept sa rad de tine ca esti fraier!

Lasand gluma la o parte, oameni dragi, suntem de 100 de ori mai frumosi decat credem si de cat ne spun si ne dau altii de inteles! Suntem atat de frumosi ca florile sunt invidioase pe sufletul nostru, atat de frumosi si atat de orbi! Stiti de ce nu realizam cu totii in acelasi timp cat suntem de frumosi si trec decenii sa mai deschida cate o oaie ratacita ochii? Pentru ca daca am face-o toti in acelasi timp, lumina ne-ar orbi si-ar fi haos! Ar fi un haos minunat, un haos in care-mi doresc cu sete sa traiesc! Caut cu sete oameni frumosi si sunt sigura ca toti facem asta. Ce simplu ar fi sa spunem : “Hei, tu esti frumos, eu sunt frumos, hai sa ne iubim!”. Dar atunci unde ar mai fi farmecul? Lacrimile? Dramele? Telenovelele? Postul Acasa TV? Suleyman? Andreea Esca? Unde ar mai fi noptile pierdute? Unde ar mai fi buchetele de trandafiri? Manelele? Nicolae Guta si Vali Vijelie? Dusmanii? Mhm, think like a proton! Always positive!

Advertisements

Les Fleurs du mal

10846770_856170941112459_1559296954_n

Am ajuns intr-un punct in care nu vreau sa ma mai ascund, in care vreau sa-mi imbunatatesc relatia cu mine, in care vreau sa evoluez pe plan spiritual. Am ajuns intr-un punct in care vreau sa fiu stapana propriilor mele trairi sufletesti, in care vreau sa-mi cunosc adevaratele puteri si sa nu le mai folosesc impotriva, ci in favoarea mea. Am ajuns in punctul in care vreau sa ofer ceea ce eu am mai bun, in care vreau sa fiu multumita cu alegerile pe care le iau, indiferent daca ele sunt sau nu criticate de oameni. Am ajuns in punctul in care refuz sa-mi mai iau angajamente verbale in fata cuiva, ci sa ma bazez pe cele sufletesti, tainice, in care sa ofer atunci cand vreau, fara sa promit mai mult, fara sa dau de inteles daca voi mai oferi sau nu vreodata. Am ajuns in punctul in care vreau sa tac si sa fac.

Am ajuns sa realizez ca nu ii voi multumi pe toti daca voi fi un om franc, asa ca am hotarat sa nu incerc sa mai multumesc pe nimeni si sa incerc in continuare sa fiu franca. Am ajuns in punctul in care relatia cu mine e mai presus decat orice alta relatie, punct in care am atasat o bariera sufletului si trupului meu pe care am scris pe o parte “renovam”, iar pe alta “in carantina”, in asa fel incat s-o mai schimb din cand in cand, caci e posibil sa dureze o bucata destul de mare de timp. Dar daca ar fi s-o spun drept, amandoua sunt corecte; voi sta in carantina pana cand voi gasi acel virus care s-a instalat la mine, iar dupa ce ma voi vindeca, voi dori sa renovez, poate sa vopsesc peretii pe-un ton mai deschis, mai vesel.

Am ajuns intr-un punct in care nu ma mai invinovatesc pentru greselile facute fata de oricare dintre cei de langa mine, pentru ca am stiut de la inceput ca-i gresit, iar daca totusi am continuat, inseamna ca mie mi-a facut placere, ca mi-a adus bucurie. Un punct in care realizez ca nu trebuia sa-mi cer iertare daca am gresit, caci nu-ti poti cere scuze ca ai fost fericit, ca ai avut o stare sufleteasca intensa si deplina, iar daca totusi am facut-o, mi-am cerut scuze pentru a face tensiunea sa dispara, sa readuc lucrurile ca inainte si sa pot gresi din nou si din nou, pana cand fericirea a devenit obisnuinta si nu am mai avut ce sa fac cu ea.

Am ajuns intr-un un punct in care oamenii pe care nu ii iubesc ma obosesc, nu ma mai pot focusa in jurul lor, un punct in care imi defaimez varsta si generatia pentru prea multa ignoranta cu care tratam lucrurile, un punct in care nu vreau sa petrec momente importante ale vietii mele decat cu oamenii ce garanteaza calitate, nu cantitate. Am ajuns intr-un punct in care nu ma mai simt vinovata pentru ca nu salut, nu zambesc, nu invit, nu vorbesc, nu raspund, nu iubesc oameni care nu reprezinta pentru mine altceva decat un trup. Am ajuns in punctul in care nu ma mai obosesc sa caut raspunsuri, sa caut scuze, sa caut sa fiu placuta, sa caut sa fiu remarcata sau respectata de acei pe care eu nu ii plac si nu ii respect.

Punctul in care am realizat ca odata ce inaintam in varsta devenim din ce in ce mai maturi in ganduri si decizii, dar nu si in sentimente. Am ajuns in punctul in care pot spune ca nimeni nu e mai priceput decat nimeni in arta de a iubi, ca nu exista maturitate sentimentala, ca poti iubi pentru prima data si sa te pricepi al naibii de bine. Punctul in care sustin cu tarie faptul ca, in iubire, cu cat suntem mai tineri, cu atat iubim mai frumos si mai devotat, asa ca un copil de 4 ani probabil este mult mai matur sentimental decat un om de 40. Copiii inteleg tot ce iubesc, chiar daca iubesc un copac, pe Spiderman sau pe tata.

Am ajuns in punctul in care nu ma mai tem sa spun ce gandesc si nu ma mai tem sa fiu contrazisa pentru ca, oameni, nu putem contrazice un punct de vedere, e in natura noastra sa avem ratiune si opinii diferite. Daca toti am avea aceeasi opinie, atunci toate filmele lumii ar lua premiul Nobel, atunci toti am fi tunsi la fel, am zambi la fel, am actiona la fel si nu ar mai exista iubirea, ci simpla nevoie de a convietui. Am ajuns in punctul in care ma pot simti bogata desi nu sunt, punctul in care am realizat ca daca ne dorim bogatii trebuie doar sa ne uitam in oglinda, in jur, in partea cealalta a patului, acolo unde doarme sufletul pereche, odorul tau, ori catelul care tremura de fericire inca din momentul in care aude ca ti-ai parcat masina in fata blocului. Am ajuns in punctul in care, cu regret, constat ca nimeni nu poate inlocui pe nimeni, de aceea port in mine dorul oamenilor pe care indiferent de relatia pe care o avem acum, nu pot nega ca i-am iubit, ca i-am respectat si ca am furat din ideile, caracterele, gusturile lor cate un pic.

Am ajuns in minunatul punct al vietii mele in care, cu recunostinta, descopar ca omul care sunt eu astazi este format din bucati, este cate putin din fiecare, este un magnet care a atras atat parti bune, cat si rele, pe care incearca din timp in timp sa le cearna. Omul care sunt eu astazi este cate putin din fiecare om pe care l-am cunoscut si cate putin din fiecare lectie pe care mi-a oferit-o, fara a tine cont de ce a insemnat respectivul pentru mine.

Fiecare gest, simtire, fiecare gand, fiecare pas, fiecare zambet au fost invatate, au fost imbunatatite, au fost fortate, schimbate de cei care au facut parte din viata mea si cei carora le-am inchiriat camere in sufletul meu, fie pentru o zi, un popas, cat sa aiba ragaz de odihna, un sejur, un semestru, trimestru, oameni care se intorc doar in vacante, ori pentru totdeauna. Asa ca voua, oameni buni si oameni buni, dar nu cu mine, va multumesc pentru ceea ce m-ati facut sa fiu, adica sa fiu eu, sa fiu omul care sunt!