just another human being

10424322_833835333346020_8721424750018525372_n

Marea noastra problema, azi, este ca uitam sa traim. Uitam sa traim, traind vietile altora. Uitam sa traim, traind pentru altii, visand la vietile lor, jertfind lucrul cel mai de pret: tineretea. Oamenii sunt tineri pana-n momentul in care decid sa nu mai fie. Am cunoscut oameni tineri la 40 si-am cunoscut copii care si-au sacrificat tineretea pentru un trai matur, murdar, imbacsit de tutun.

Ma aflu in acel moment in care privesc oameni dansand, zambind, plini de energie si-mi spun: “Obisnuiam sa fac asta”. E ironia sortii ca un asa-zis copil sa-si aminteasca cu nostalgie de trecut, nu? Eu nu pot gresi fara sa regret. Eu, de fiecare data, cand vreau sa ma razvratesc si fac lucruri “interzise” tremur de teama, de rusine, am remuscari, mustrari de constiinta. Eu port in mine un om slab care, in ciuda instabilitatii, incearca sa para hotarat, sa incheie un lucru a carui cheie are grija sa o ascunda bine de el insusi. Eu visez sa ajung pe cele mai inalte culmi,cel mai inalt varf de munte, dar mi-am construit un adapost stabil si calduros la poalele acestuia. Eu ascult aceeasi melodie de saptamani bune si ma gandesc la aceiasi oameni, aceiasi oameni care-mi fac rau, dar imi vor bine. Eu sunt aceea care are nevoie de impulsuri, de oameni care s-o-mpinga si sa-i spuna “Pleaca!”, altfel… altfel eu raman.

Raman in locuri pe care le urasc, raman acolo unde nu-mi e locul, facand involuntar rau mai multor oameni, printre care, cel mai rau, e ca ma aflu si eu. Imi scriu viata cu prea multe greseli de tipar. Sunt alienata si-mpacata. Ma mint ca pot mai mult si-o fac bine, altfel n-as avea explicatie pentru increderea pe care inca o am. Sunt un om prea mic sa schimb lumea, asa cum, in naivitatea mea, credeam candva. Am poate un suflet prea mic sa ma pot schimba. Sunt un om, un visator, un copil naiv, un suflet care nu-si gaseste locul, loc pe care a-ncetat sa creada ca-l mai are, sunt un om ca toti ceilalti oameni, care desi nu scriu despre slabiciunea lor, din pacate, sunt sigura c-o au.

Mi s-a implantat in suflet o scrisoare

O scrisoare a constintei mele

Si de-atunci inima ma doare

Caci mi-am dat visele pe ale tale.

Ma simt pierduta, vinovata

Ti-am gresit, nu-mi pare rau

Am gresit fata de mine

Si-atunci se rupe sufletelul meu.

Mi-am dat viata pe-o comoara

Comoara a iubirii

Si-a-nceput ca sa apara

Regretul neimplinirii.

Nu ma iert ca imi fac rau

Dar ma gandesc mai mult la tine

Ma gandesc la visul tau

Ca dispare fara mine.

Ca-s prea tanara sa stau

Prea fricoasa ca sa fug

Prea nebuna ca sa-ti dau

Chipul meu sa-l arzi pe rug.

E defectul fiintei care sunt

Ca desi inima imi plange

Nu te las pe drum flamand

Iar mie, tineretea mi se frange.

Chipul mi-e distrus

Visul mi-e apus

Libertatea mi s-a dus

Tineretea s-a supus.

Sondaj pentru doua roti

10488122_830788980317322_8923717687713959467_n

Desi n-am mai scris de luni bune, am crezut ca-i cazul sa mai trec pe aici. Nu ca vreau s-ajut, ci doar vreau sa ma laud ca am fost implicata si eu cand s-a facut sondajul. Maine, poimaine apar pistele… Nu, nu piste de avioane! Piste pentru biciclisti. Am sa scriu aici pentru cei care nu stiu, sau stiu, dar nu suficient.

S-a-ncercat promovarea mersului pe bicicleta de catre cei de la JCI, ba chiar transformarea bicicletei in mijloc de transport la job, ceea ce-i super tare din punctul meu de vedere! In curand vor aparea pistele stradale pentru biciclisti, dar, problema este: cati biciclisti avem in Craiova? Si cum altfel sa aflam noi numarul decat cu ajutorul unui sondaj. Nu va ganditi ca trebuie sa fiti biciclisti de performanta ca sa completati formularul, singura conditie este sa aveti o bicicleta (cu cel putin doua roti, umflate daca e posibil, cu pedale si alte componente de care nu ne putem lipsi). N-ar fi rau sa ne pierdem doua minute super-pretioase ca sa-l completam, nu?

Eu, una, incurajez ideea, desi, spre rusinea mea, bicicleta mea-i atat de nefolosita incat a ruginit prin magazie si nu prea-mi mai e de folos, dar ma duc si platesc in parc pentru singurele momente in care mai fac sport. Daca as avea bicicleta, in locul vostru, as super-folosi-o la plimbari prin parc, prin centru, pe drum spre scoala, mai ales ca vor aparea pistele pentru biciclisti. Va fi safe de acum inainte, ceea ce e si mai tare!

Ce-i scris mai sus e de acum cateva zile, dar nu puteam, frate, sa povestesc despre mine si biciclete… Stiti vorba aia “ca baba si mitraliera”… Vorba putea fi adaptata si altfel, “ca Ralu si bicicletele”. Dar acum… Acu-i acum! Am mers cu bicicleta in weekend! Am mers ca sa nu mint pe blog, recunosc. Am mers pentru ca imaginatia mea m-a parasit precum l-a parasit pe Arghezi in inchisoarea de la Vacaresti si-a trebuit, saracul, sa scrie cu unghiile de la mana stanga (am dat azi lucrare din asta) si cum nu vreau sa-mi stric unghiutele, am ales sa-mi ajut imaginatia. Am mers si-am simtit ca eram copil, am pedalat prin tot parcul, de pe aleea frumoasa, pavata, pana la “coclaurile” neasfaltate, abia-mi puteam tine echilibrul, si-o spun sincer, nu de nestiut sa merg, caci stiti ca mersul pe bicicleta nu se uita niciodata, ci de fericire, a fost, pe bune, un lucru pe care nu-l fac mai des, nu pentru ca nu mi-l permite bugetul, ci pentru ca nu mi-l permite ignoranta. Peisajul e super in perioada asta, trosneau frunzele uscate pe sub roti, iar linia trasata pentru biciclisti era acoperita de culori aramii (ador toamna doar pentru peisaj), iar eu ma distram copios incercand sa respect pista si, desi era libera, claxonam in continuu. Intr-un final, va rog, va super-rog, daca nu v-ati mai plimbat de mult cu bicileta, faceti asta! Daca ati facut-o recent sau mergeti des, go on!

Iar daca sunteti super-oameni  completati chestionarul ca sa aflam cati oameni cu doua picioare si doua roti de bicicleta avem, nu pentru cei care au lansat concursul, ci pentru noi, cei barfitori, sa vedem cui i-a cazut lantul. Sa ai bicicleta-i o-ntamplare, sa ai pista-i lucru mare!